Mergi inapoi

Cap Aurora

      Cu o poziție aparte pe litoralul românesc, fiind situată între pădurea Comorova și Marea Neagră, pe o peninsulă cu aspect de promontoriu, stațiunea Cap Aurora este perfectă pentru turiștii care vor liniște, relaxare și intimitate. Aceasta oferă o priveliște cu adevărat spectaculoasă, în zonă găsindu-se hoteluri renumite cu nume de pietre prețioase și stil arhitectural unic, dar și o plajă extrem de interesantă. Chiar dacă este cea mai mică și mai tânără dintre stațiunile de pe țărmul românesc, Cap Aurora se bucură de numeroase atracții turistice și locuri convenabile pentru plajă și înot.

     Cap Aurora are o lungime de doar un kilometru, iar plaja sa măsoară aproximativ 500 de metri și a fost obținută prin construirea de diguri care delimitează patru golfuri mici. Dacă te întrebi cum e plaja din Cap Aurora, află că vorbim de o fâșie destul de îngustă, cu pietriș, nisip și o zonă stâncoasă, iar intrarea în apă se face pe o porțiune ușor pietroasă. Însă, chiar și așa, accesul în mare începe de pe o pantă lină și se înaintează destul de mult până se ajunge la apa adâncă, acesta fiind și motivul pentru care turiștii cu copii aleg să vină în Cap Aurora. De altfel, un lucru important îl constituie și faptul că plaja din stațiune se află în imediata apropiere a hotelurilor. 

Exploreaza locul

Hartile Orasului